Când oamenii sunt goi

Cred că acum mă gândesc la oraşul ăsta ca la un cadou minunat ambalat cu tot ce e mai frumos la vedere, cu parcuri şi viaţă, cu zâmbete şi suflet, cu locuri perfecte unde să mai pierzi puţin timp în fuga cotidiană contra cronometru, cu drumuri ce permanent duc undeva, cu o groază de direcţii în care să te uiţi, cu un cer mereu colorat perfect, cu cea mai liniştită zonă activă pe care am văzut-o. Şi toate minunile astea fără niciun scop, căci înăuntru cadoul este gol, este un simplu pachet înzorzonat. Oamenii sunt lipsiţi de esenţă, sunt doar nişte forme ambulante, sunt exact aşa cum îmi era frică să cred că puteau să fie. Poate nu e nevoie să generalizez, oamenii pe care i-am cunoscut în Suceava sunt aşa, cei pe care nu ...